Acasă » Știri » Colonel premiat pentru misiunile din Afganistan, găsit spânzurat în pădure

Colonel premiat pentru misiunile din Afganistan, găsit spânzurat în pădure

De: Elena Ailuțoaei 17/04/2018 | 20:25

Tragedie în familia locotenent-colonelului Viorel Cristea din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea. Acesta a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa, spânzurându-se într-o pădure din localitatea Galicea.

Locotenentul-colonelul Viorel Cristea, în varstă de 42 de ani, se afla în concediu de odihnă. El a fost dat dispărut în data de 15 aprilie 2018, iar ulterior a fost găsit spânzurat.

„Vă confirm faptul că a fost găsit spânzurat în comuna Galicea. Este un ofițer superior din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea. Într-adevăr, fusese dat dispărut de către soția sa. Vă pot spune că era un ofițer excepțional, cu rezultate bune, a fost și premiat. Suntem bulversați și nu ne vine sa credem”, a declarat reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea.

Două misiuni încheiate cu brio în Afganistan

În 2016, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a conferit medalia ”Steaua Afganistanului” locotenent-colonelului Viorel Cristea, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, în semn de apreciere a întregii activități desfășurate de cei doi jandarmi în cadrul misiunii Resolute Support a NATO din Afganistan în cursul anului 2015. La ceremonie a fost prezent adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Robert Vîţă, care l-a felicitat pentru profesionalismul de care a dat dovadă pe parcursul misiunii din Afganistan.

A ajuns prima oară în Afganistan în 2012, atunci când Jandarmeria Română a desfăşurat o amplă misiune de instruire a poliţiştilor afgani. După experienţa de un an din Kandahar, Viorel Cristea şi-a anunţat superiorii şi familia că vrea să aplice pentru o a doua misiune internţională. (VEZI ȘI: VICEPREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN ALBA, ALIN CUCUI, A FOST GĂSIT SPÂNZURAT)

Pentru a pleca din nou în teatrul de operaţiuni, vâlceanul a fost nevoit să se înscrie la concurs şi să demonstreze că are cunoştinţe solide de limba engleză, legislaţie afgană şi românească. Concurenţa a fost mare, şase jandarmi s-au „luptat” pentru un loc în contingentul românesc din Afganistan, dar Viorel Cristea a trecut de selecţie, iar la începutul lui 2015 a ajuns pentru a doua oară pe pământ afgan.

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Calcul complet | Câți lei va primi PENSIE un român, dacă s-a pensionat după 30 de ani de muncă
Calcul complet | Câți lei va primi PENSIE un român, dacă s-a pensionat după 30...
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte ale ei…”
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
Cine este românul prins că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei
Cine este românul prins că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini de epocă
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Daniela Iliescu, asemănare izbitoare cu iubita lui Cristiano Ronaldo: „Mă duci cu gândul la Georgina Rodriguez” Ce a răspuns iubita lui Culiță Sterp
Daniela Iliescu, asemănare izbitoare cu iubita lui Cristiano Ronaldo: „Mă duci cu gândul la Georgina...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute în carieră? “Mi-a scris, am luat contact cu el și a spus că mă poate ajuta.”
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță...
La doar opt ani, Maria a plătit cu viaţa pentru o cratiţă. Unchiul, care i-a devenit călău, a fost arestat preventiv
La doar opt ani, Maria a plătit cu viaţa pentru o cratiţă. Unchiul, care i-a...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult s-a schimbat Alexandra Mitruț, e de nerecunoscut
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult...
Insecta care dă bătăi de cap agricultorilor. Poate distruge culturi întregi și combaterea ei e foarte dificilă
Insecta care dă bătăi de cap agricultorilor. Poate distruge culturi întregi și combaterea ei e...
Ele sunt cele 4 zodii care primesc avertismente la finalul lunii mai. Alina Bădic dă o veste importantă pentru Tauri
Ele sunt cele 4 zodii care primesc avertismente la finalul lunii mai. Alina Bădic dă...
ROMÂNIA, O FORȚĂ uriașă în Europa. Șansă fără precedent pentru ȚARA NOASTRĂ: Cu acestea se termină
ROMÂNIA, O FORȚĂ uriașă în Europa. Șansă fără precedent pentru ȚARA NOASTRĂ: Cu acestea se...
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
PROPRIETARII de locuințe din România sunt obligați să facă asta. NIMENI nu poate face excepție de la regulă
PROPRIETARII de locuințe din România sunt obligați să facă asta. NIMENI nu poate face excepție...
Tesla de Cluj, mașina electrică românească de lux. Autonomie de 300 de km şi viteză de 120 km/h
Tesla de Cluj, mașina electrică românească de lux. Autonomie de 300 de km şi viteză...
Câți bani a dat un turist român pe o supă „fără gust” și o „așa-zisă” limonadă, într-un restaurant din Bulgaria
Câți bani a dat un turist român pe o supă „fără gust” și o „așa-zisă”...
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața,...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare mereu
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
Adevărul despre moartea subită a lui Costel Constantin. Din ce cauză s-a stins, de fapt, actorul
Adevărul despre moartea subită a lui Costel Constantin. Din ce cauză s-a stins, de fapt,...
Satul din România care va avea un obiectiv turistic unic în Europa. Turiștii se vor înghesui să-l vadă
Satul din România care va avea un obiectiv turistic unic în Europa. Turiștii se vor...
Clădirea misterioasă din Centrul Vechi al Bucureștiului despre care se spune că e bântuită. Ce s-a întâmplat în ea cu mulți ani în urmă
Clădirea misterioasă din Centrul Vechi al Bucureștiului despre care se spune că e bântuită. Ce...
×